Sectorul nonguvernamental a dotat spitalele cu echipamente și aparatură în valoare de 14 milioane de euro și a sprijinit mii de persoane vulnerabile în toate județele
- Peste 140 de unități medicale au primit sprijinul organizațiilor nonguvernamentale
- Peste 80 de ONG-uri au cumpărat echipamente de protecție și aparatură medicală în valoare de peste 13,95 milioane de euro
Comunicat semnat de:
Asociația Dăruiește Viață, Asociația pentru Relații Comunitare, Asociația Zi de Bine, Casa Share, Cetatea Voluntarilor Arad, Dăruiește Aripi, Federația Fundațiile Comunitare din România, Fundația Comunitară Alba, Fundația Comunitară Bacău, Fundația Comunitară Banatul Montan, Fundația Comunitară Brașov, Fundația Comunitară București, Fundația Comunitară Buzău, Fundația Comunitară Cluj, Fundația Comunitară Covasna, Fundația Comunitară Dâmbovița, Fundația Comunitară Galați, Fundaţia Comunitară Iaşi, Fundația Comunitară Mureș, Fundația Comunitară din Odorheiu Secuiesc, Fundația Comunitară Oradea, Fundația Comunitară Prahova, Fundația Comunitară Sibiu, Fundația Comunitară Timișoara, Fundația Comunitară Țara Făgărașului, Fundația Comunitară Vâlcea, Fundația Prețuiește Viața, MagiCAMP, Salvați Copiii România, VeDem Just – Voci pentru Democraţie şi Justiţie.
”Nu mai au măști mai deloc. Au început sa le sterilizeze”. ”Arad ar putea fi Suceava, în câteva zile”. ”Avem o lampă cu ultraviolete pe toată secția pe care o mutăm pe rând”. Așa arată cele mai multe mesaje pe care organizațiile nonguvernamentale le-au primit, de la începutul pandemiei COVID-19. În vreme ce autoritățile publice ne asigurau că unitățile medicale sunt pregătite, organizațiile pregăteau primele transporturi de donații către unitățile medicale.
De la începutul pandemiei COVID-19, sectorul nonguvernamental s-a implicat în dotarea spitalelor și protejarea personalului medical. Multe din ONG-uri au pornit noi campanii sau au modificat programele pe care le aveau în derulare, pentru a strânge fonduri pentru protejarea comunităților.
Astfel, cele peste 80 organizații care au răspuns chestionarului realizat de Asociația pentru Relații Comunitare au reușit, în șapte săptămâni, să cumpere echipamente și aparatură medicală în valoare de peste 13,95 milioane euro. Suma provine din calculul făcut de Asociația pentru Relații Comunitare și are la bază datele comunicate de respectivele organizații.
Sunt alte zeci de organizații în România care au acționat în această criză, venind în ajutorul medicilor și al spitalelor, a căror contribuție nu se regăsește în aceste cifre, dar care au avut un impact important în nenumărate comunități afectate de pandemie. De asemenea, merită menționat rolul esențial pe care o mulțime de alte organizații îl au în sprijinirea grupurilor vulnerabile și care fac tot ce e posibil pentru a-și îndeplini misiunea și pentru a sprijini în continuare beneficiarii, în ciuda contextului în care ne aflăm.
Numerele ne arată impactul pe care sectorul îl are în cazul acestei crize, cât și dorința oamenilor de a se implica, prin donațiile pe care le-au făcut. Donatorii au încredere în capacitatea noastră de a găsi soluții, iar companiile văd în noi un partener care poate produce schimbare la nivel local și național.
- Suma strânsă de organizații: 14 milioane euro
- Suma cheltuită pe aparatură și echipamente: 13,95 milioane euro
- Ventilatoare: 116
- Aparate de testare: 21
- Teste PCR: 30.793
- Monitoare: 72
- Peste 60.000 aparate medicale (injectomate, panouri, pulsoximetre, tuneluri decontaminare, lămpi sterilizare, defribilator etc.)
- Consumabile medicale: aprox 81.000
- Combinezoane: peste 41.500
- Măști chirurgicale: peste 1,5 milioane
- Măști cu filtru: 455.000
- Protecții ochi (viziere și ochelari): 66.000
- Mănuși: aprox. 875.000
- Dezinfectant: 137.000 litri
- 28 containere
- Alte echipamente de protecție: peste 60.000 (botoși, bonete, cearșafuri, costume de unică folosință etc.)
- Peste 10 tone de produse alimentare și de igienă pentru personalul medical, pacienți, persoane carantinate, izolate, vârstnici, persoane din centre sociale etc.
- Sprijinul organizațiilor a ajuns în toate județele țării
Cu ajutorul societății civile, a crescut capacitatea de testare în puncte vulnerabile ca Iași, Nădlac, Deva sau Timișoara; cu ajutorul organizațiilor, peste 30.000 teste PCR au ajuns în spitale (numărul este egal cu testele făcute de stat în toată luna martie). De asemenea, crește capacitatea de tratare a pacienților cu COVID-19 prin ridicarea de spitale modulare. Ca eforturile tuturor să aibă un impact cât mai mare și să acoperim cât mai multe nevoi urgente, este nevoie de o colaborare profesionistă, de la egal la egal, între stat și societatea civilă.
Societatea civilă, în baza relațiilor de încredere și a bunei cunoașteri a comunității, a reușit să se implice rapid, semnificativ și să ofere răgaz statului să intervină la nivel național. De aceea, organizațiile semnatare cer autorităților să:
- Să coopereze cât mai transparent cu sectorul nonguvernamental;
- Să comunice nevoile spitalelor-suport și nevoile unităților medicale care au un risc ridicat de infectare (centrele psihiatrice, puncte de dializă, oncologice etc.) astfel încât ONG-urile și autoritățile statului să-și coordoneze eforturile, fără să le dubleze;
- Sprijin în procesul de achiziții (logistică, sprijin diplomatic). Împreună, putem comanda mai multe echipamente, la preț mai mic, de la un singur producător
- Să ușureze traversarea granițelor pentru comenzile medicale făcute de ONG-uri din spațiul UE și extra-comunitar
- Să recunoască impactul pe care societatea civilă l-a avut în această perioadă;
Să adopte un pachet de măsuri care să sprijine organizațiile nonguvernamentale afectate de pandemie, pe modelul suportului oferit IMM-urilor
”În ultimele săptămâni organizații neguvernamentale, grupuri civice și oameni de afaceri din întreaga țară au pornit inițiative pentru a da o mână de ajutor sistemului din dorința de a crește capacitatea acestuia de a face față la efectele de sănătate publică și sociale declanșate de epidemia de coronavirus. Pentru a acoperi nevoile medicale și sociale în creștere, 17 fundații comunitare din România au îndemnat reprezentanți ai sectorului de afaceri local și persoane fizice, la solidaritate în aceste momente critice. Au mobilizat împreună cu aceștia aproximativ 1,5 milioane de euro, sumă din care pe de-o parte au fost achiziționate echipamente de protecție, aparatură medicală și dezinfectanți pentru spitalele din România, ISU, autorități de ordine publică, iar pe de altă parte a fost acordat sprijin în rândul categoriilor vulnerabile, consolidând legăturile sociale din comunități.”
Federația Fundațiile Comunitare din România a fost fondată în 2012 și are rolul de a reprezenta la nivel naţional interesele fundaţiilor comunitare din România care contribuie la construirea unor comunități conștiente, generoase, inclusive și durabile, capabile să evolueze împreună, prin implicarea diferiților actori locali.
Fundații Comunitare Membre: Alba, Bacău, Brașov, București, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Galați, Iași, Mureș, Odorheiu Secuiesc, Oradea, Prahova, Sibiu, Timișoara, Țara Făgărașului.
Fundații Comunitare recent înființate: Banatul Montan, Buzău, Vâlcea