În timpul verii și toamnei Fundația Comunitară din Odorheiu Secuiesc a dezvoltat un plan strategic cu membrii comunității. Printre altele au fost realizate interviuri cu oameni, care participă în viața comunității și fac ceva pentru schimbări pozitive. În următoarea serie de interviuri vom împărți câteva dintre aceste interviuri.

Prima parte a seriei este interviul realizat cu Egyed Ufó Zoltán.

 

  1. După părerea ta care sunt acele 3 cele mai grave probleme din Odorheiu Secuiesc, care ar trebui abordate? Ce te îngrijorează cel mai tare când te gândești la comunitatea în care trăiești?

Încep cu educația, sănătatea și administrația, pentru că mă întâlnesc cel mai des cu acestea.

Educația este un sistem cu foarte multe grupări, toate lumea este prietenul cuiva, există lupte de putere, interese și birocrație. Profesorul devine încet o intimidată mașină de completare hârtii. Copilul nu merge acolo, unde ar fi cel mai bine pentru el, ci se duce acolo unde părinții poate să-l înscrie pe baza intereselor, relațiilor. Există concurență, cine are mai mare tablă interactivă, cine are părinți strategici, cine are mai multe teme pentru acasă, cine are mai mare medie de bacalaureat, sau cine are mai multe puncte în orice competiție. Iar în această mare competiție pierde cel mai important lucru: bucuria învățării.

În sănătate situația este similară, există o mulțime de confuzie, există multe lucruri care sunt inoperabile, există lupta de interes, lucrurile sunt rezolvate cu forța, ei nu le pasă de oameni. Dacă există unele doctori, cărora le-ar păsa de oameni, ei este blocați de sistem.

Lipsește umanitatea din instituții.

Politizarea, grupuri de interese și temerile este tipic pentru întreg oraș. Aceasta am văzut în practică. Oamenii nu îndrăznesc să dea voce părerilor lor, ei nu îndrăznesc să inițieze, și aceasta e palpabil în economie, cultură și justiție.

 

  1. Ce este promițător pentru tine, dacă te gândești la viitorul comunității?

Am întâlnit recent cu mulți oameni buni și asta mă face fericit. Mulți dintre ei doresc să facă ceva pentru schimbări în bine, și asta mă face și mai fericit.

Dacă problemele, pe care l-am enumerat s-ar potoli puțin, și dacă acești oameni ar deveni mai curajoși, ar putea fi realizate lucruri mari. Sper că suntem aproape de aceste vremuri, încerc să fiu încrezător.

 

  1. După părerea ta ce este rolul principal al Fundației Comunitare din Odorheiu Secuiesc în comunitate?

Fundația Comunitară din Odorheiu Secuiesc sprijină acțiuni, care fără ei n-ar putea fi implementate. Există proiecte mici, care determină, fac mai tolerabile viața noastră de zi cu zi, dau speranță, poftă de viață. Implementarea acestor proiecte nu necesită mulți bani, dar inițiatorul nu avea timp pentru a iniția, pentru a implementa și pentru a obține bani. Fundația Comunitară din Odorheiu Secuiesc poată să dea bani cu birocrație minimă. Asta este rolul cel mai important al Fundației, dar lângă asta Fundația Comunitară din Odorheiu Secuiesc lansează proiecte exemplare, cum este de exemplu Clacă Urbană. 

 

  1. După părerea ta, ce ar trebui să facă Fundația Comunitară din Odorheiu Secuiesc în următorii șapte ani, ca să sprijine comunitatea ca acesta să dezvolte într-o direcție bună?

Trebuie să sprijină noi proiecte care aduc schimbări radicale. Ar trebui să uitați de următoarele tipuri de proiecte: „dorim imprimantă multifuncțională” sau „laptop pentru asociația noastră”, care sunt scrise de ONG-uri, pentru că există un alt apel de finanțare.

Ar trebui să sprijiniți proiecte, în care vedeți speranța de a aduce schimbări mai profunde în direcție bună. Mă gândesc la proiecte de care ne-am aminti și după 20 de ani mai târziu.

Eu vreau o Fundație umană. A fost simpatic pentru mine programul Comunitate filantropică, unde oamenii au stat în fața oamenilor și simpla logică umană a fost cea decisivă, nu un sistem birocratic. Adevărul e că noi nu am câștigat pentru un astfel de argument uman, dar lucrurile au fost cel puțin transparente, inteligibile și umane.

 

  1. După părerea ta care a fost realizarea cea mai remarcabilă al Fundației în ultimii 2-3 ani?

Este mai umană ca dinainte, este mai aproape de oameni, de comunitate. Când am mutat la Odorhei, am avut o aventură cu Fundația Comunitară din Odorheiu Secuiesc și atunci am creat o părere negativă. Atunci am gândit că în Fundația există mulți oameni care au salarii de mii de euro și ei strâng bani de la locuitorii orașului, care au salariu minim.

Astăzi aceasta imagine s-a schimbat complet într-o direcție bună. Sper să rămână această direcție.