Lansăm o nouă serie de interviuri prin care dorim să prezentăm povești locale ale filantropiei. Scopul nostru este să facem cât mai ușor de înțeles și să apropiem filantropia și plăcerea acestuia oamenilor.
- Când ați început să donați, să fiți filantrop?
M-am născut într-o familie de lucrători și de țărani, eu sunt al doilea copil din cei patru. Părinții mei au lucrat în fabrică și banii câștigați au fost cheltuiți pentru întreținerea familiei. Înainte sau după orele de lucru ei lucraseră în cooperative agriculturale locale, noi am lucrat cu săpăligă și coasă, am pus mâncare la masa familiei prin această muncă. Pentru munca noastră am primit nutreț. Din cereale, plante și fân am deținut animalele, care când au ajuns la greutatea de tăiere, au fost tăiați.
Sacrificarea porcului sau vițelului a fost un eveniment mare și important în familia noastră. S-a adunat întreaga familie și toată lumea a avut șansa să mănânce atât cât a putut.
După sacrificarea porcului mama și bunica mea au pachetat degustare din caltaboș și sângerete, pentru văduvii satului, care nu au putut să taie un porc. Fiecare dată copilul cel mai mic a dus degustarea pentru acești oameni, care n-au avut bani, dar au fost miloși. Fiecare dată ei au surprins cu ceva pe noi pentru că nu au vrut să rămână datori. De data aceasta și înainte de sărbători totdeauna a apărut o țigancă din satul învecinat, mama mea a dat un pachet și pentru ea. Am învățat de la strămoșii mei, că fiecare fapt bun sau greșit este retroactiv la donator.
- Ce înseamnă pentru dumneavoastră filantropia, donația? De ce ați sprijinit cauze comunitare?
Familia mea a definit un scop, respectiv să facem tot posibilul, pentru că oamenii, în special tinerii să nu se ducă în străinătate. Cu acest scop încercăm să creăm și să menținem locuri de muncă, ca angajații mei poate să câștige banii necesari pentru întreținerea familiilor lor. Contribuim la dezvoltarea regiunii și la funcționarea instituțiilor statului prin taxe plătite. Statul permite să cheltuim o parte din impozitul de profit a firmei noastre la îmbunătățirea calității vieții ai comunității. Noi folosim această posibilitate. Dăm zeciuială din profiturile noastre generate și înregistrate, cu asta încercăm să ajutăm bolnavii și frații noștri, care sunt în necaz. În opinia noastră responsabilitatea socială nu este un dreapt, ci este o obligație, pentru că cei care au primit mai mult, se va cere socoteală de la ei mai mult.
- Cum a afectat donația pe viața dumneavoastră? Aveți o experiență sau o poveste specială?
După ce solicitantul trimite cererea la noi, examinăm în fiecare caz, dacă cele descrise sunt adevărate. Solicitanții sau aplicanții trebuie să participe la interviuri personale. Conversațiile și vizitele la fața locului sunt experiențe spirituale. Întâlnim cu multe varietăți de boli, cu proprietari de case arse, cu liderii instituțiilor nefolositoare, cu familii evacuate, cu dependenți și cu victimele inundațiilor.
Să asculți poveștile lor, să te identifici cu ei, să iei parte din viața lor distrusă, este o experiență de viață.
- În opinia dumneavoastră ce fel de post-viață ar trebui să aibă un act de sprijin? Ce sfătuiți pentru cei care solicită sprijin?
Avem câteva proiecte, care au fost pornite și realizate fără a fi identificat o nevoie al comunității. Am considerat-o că comunitatea are nevoie de facilitatea terminată de noi. Când am dat la folosință, comunitatea nu o recunoștea ca fiind al ei. A durat aproape zece ani până când oamenii și-au luat controlul să opereze facilitatea. Ei așteaptă și acum de la Fundația să asigură consumabile și materiale de întreținere.
Acum participăm numai la proiecte în care comunitatea este inițiatorul, și participă atât la implementare cât și contribuie la realizarea acestuia..
Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar avem proiecte, care sunt operate de fundația noastră pentru că comunitatea nu o recunoaște ca a ei. Dar s-ar putea că noi am greșit.
O parte a comunității nu știe să viseze sau nu vrea să plănuiască, să organizeze, să caută ajutori, sprijinitori pentru realizarea planurilor și să menține cu cinste o facilitate implementată. Trebuie să învăță să dăm socoteală, și să arătăm dacă suntem recunoscători, pentru că și donorul are nevoie la feedback-ul nostru.
Am experimentat, că persoanele individuale sunt conștienți de cele descrise mai sus, dar când este vorba de colaborare comunitară, mai trebuie să învățăm de la comunitățile occidentale. Nu avem alte alegeri, trebuie să ne dezvoltăm în această direcție, pentru că și programele de finanțare sprijină acest tip de colaborare.
