În mijlocul lunii ianuarie s-a încheiat campania noastră de strângere de fonduri prin SMS: la linie de donaţie am primit 650 de mesaje, care înseamnă o donaţie în valoare de 1300 de euro pentru programul nostru Spital prietenos. Din fondul colectat vrem să creăm o atmosferă mai prietenoasă pentru copii internaţi la secţia de pediatrie, şi bolii infecţioase, dar vrem să amenejăm şi un teren de joc în curtea spitalului din Odorheiu Secuiesc.
Campania noastră de strângere de fonduri s-a dovedit un succes!
Iată cifrele: din fondul acumulat pe parcursul de 125 de zile trebuie să plătim 250 de euro pentru Asociaţia pentru Relaţii Comunitare, care a dirijat acţiunea, iar după fiecare SMS trebuie să plătim 0,14 de euro companiilor de telefonie mobilă – astfel suma efectivă, pe care putem să folosim pentru programul nostru este 1100 de euro.
Pe lângă acţiunea încheiată acum am fost sustinuţi şi prin campania de strângere de fonduri Run for it!, în cadrul căreia persoane fizice şi companii locale au oferit sprijin financiar pentru programul Spital prietenos. De exemplu organizatorii şi participanţii competiţiei de hochei pe gheaţă Winter Classic au oferit o donaţie în valoare de 3172 de lei.
Mulţumiri tuturor celor care au contribuit în orice fel la realizarea acestui proiect.